Am citit cu plăcere textul. Se vede că tema te interesează şi te-a afectat. Îmi pare forţată comparaţia cu sportul. Nicu Ţărnă compara muzica şi condusul avionului, Nelly Ciobanu cu chirurgia. Vorbim despre muzică, totuşi.
În muzică pentru a produce un hit repetiţiile şi profesionalismul nu sunt condiţii obligatorii. Vezi cîteva exemple remarcabile:
http://www.youtube.com/watch?v=AOzkN8dHnjk
http://www.youtube.com/watch?v=GNNlbuShRlc
Mai este o diferenţă. În muzică orice participare se adună. 50 cent, Eugeniu Doga şi Gîndul Mîţei toţi contribuie, nimeni nu este învins sau scos pe targă.
Şi dacă într-o competiţie sportivă nu participi, sportul nu pierde multe. Cineva oricum va ieşi învingător. Dacă însă un muzician nu face publică lucrarea sa, ea este pierdută pentru totdeauna. Şi în Moldova stăm foarte prost la capitolul exprimare. Mulţi se tem să iasă în public de frica criticii dure şi înjosirii pe care suntem atît de atraşi să o facem. Pavel Turcu nu a făcut nici un rău, dar el continuă să fie înjosit chiar după ce a ieşit din competiţie. De fapt e o pedeapsă demonstrativă care are mesajul: “Tu şi ceilalţi prăpădiţi din Ungheni şi alte provincii – staţi acolo şi putreziţi în casele voastre de Cultură. N-aveţi ce căuta pe scenă.”
Citez: “Din sală a părut că între ei nu este nici o diferenţă..la acel nivel..microelementele contează.” Aici mai apare o diferenţă care face comparaţia irelevantă. La Eurovision anume sala decide. Concurenţii nu luptă între ei, ei luptă pentru votul publicului. Şi la nivel naţional era clar că la votul publicului Pavel Turcu era printre favoriţi.
2. La Ziarul de Gardă
Marea Britanie a căpătat-o pe Susan Boyle, dar cel puţin ea poate să cânte.
Din start ieşi din sfera jurnalisticii pentru că îţi exprimi propria opinie. Nu întrebi un compozitor sau un critic muzical dacă Pavel poate cînta, da spui tu aşa cum crezi. OK. Să presupunem că părerea ta în domeniul muzicii e foarte preţioasă pentru cititori şi merită plasată chiar din start, înainte de a-i informa despre evenimentul la care ai fost.
Ion Grosu şi Viorel Mardare l-au şi declarat învingătorul Eurovision 2010.
Nu contează cine sunt ăştia doi, oricum toţi cititorii zdg îi cunosc. Nici că afirmaţia e greşită tot nu contează pentru că fiind la 5 metri distanţă, ei n-au putut fi găsiţi pentru a discuta şi a fost nevoie de această mică invenţie.
Ceea ce oferă domnul Turcu sună ca o melodie de discotecă ieftină.
Încă o opinie personală preţioasă şi care nu se pune la îndoială. Discoteca ieftină şi Eurovisionul desigur că nu au nimic în comun.
Dar nici prin cap să-mi treacă să-i întreb.
Cum aşa? În Euro-o-opa tot aveţi oameni care dansează pe stradă? Ce ridicol… Vai, ce ridicol… Da ce fac apărătorii culturii franceze? Dorm??? Nu permiteţi aşa ceva! Ruşine! Asta în ţara lui Montesquieu şi Zidane?
O, da! Cel mai relevant şi informativ clip. Făcut de un anonim, fără ştirea lui Pavel. (apropo, între timp clipul a fost şters de autor)
De fapt acţiunea a avut mesajul: «Pavel sunt oameni care te susţin.» Nu a fost o acţiune de protest. A fost un dans.
Iarăşi toţi o ştiu pe Corina, nu e nevoie să o prezinţi. Consemnările observatorului de la un ONG specializat care menţionează între 40 şi 50 de oameni, fără a lua în calcul presa, nu au nici o valoare, pentru că iar, opinia personală a jurnalistului în presa din Moldova e cea mai bună sursă.
Şi aici situaţia anecdotică, de manual:
În final, am întrebat-o pe Corina, dacă cunoaşte şi alţi eroi ai Moldovei, afară de Pavel Turcu. «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…».
Am vorbit cu Corina. Ea zice că la urmă ai pus o întrebare pe care nu a înţeles-o. Ai repetat-o de trei ori fără succes şi a spus: «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…»
Trist. Aceeaşi comparaţie ca şi a colegului tău Sănduţă cu Mătăsaru, aceeaşi atitudine ca şi a lui Valeriu Reniţă.
Şi aceeaşi baricadă a valorilor naţionale vs. Pavel Turcu. Fără a observa că de fapt se apără Eurovisionul ca formator de valori. Că se apără dreptul de decizie a unui grup interesat de oameni versus dreptul telespectatorilor de a alege. Că se apără 22 de piese cîntate în engleză după şabloane copiate versus un autor care compune pentru că-i place şi o face în română. (...)
3. Pavel Turcu ca oglindă a revoluţiei din 7 aprilie (sic!)
Va cîştiga oare cultura şi muzica noastră de pe urma faptului că ministerul culturii va fi dărîmat virtual cu o piesă proeuropeană, dar mediocră, de care rîdem toţi mai pe faţă, mai pe ascuns?
Îmi este foarte greu să identific în acest context “va cîştiga”. A cîştigat cultura noastră pe urma piesei “Dragostea din tei”? A cîştigat cultura noastră pe urma “bunicii bate toba”? Va cîştiga ce?
Voi aici credeţi că lumea şi-a ieşit din minţi, dar... aveţi dreptate. De cîteva zile, lumea-ntreagă este emoţionată. S-a umplut internetul de emoţii. Lacrimi, chiote şi răcnete. Pavel Turcu e un om simplu. Dar Pavel Turcu mai este şi un fenomen — în sfîrşit Moldova desfăşoară Europei o poveste frumoasă. Şi europenii apreciză. Englezii deja au înţeles cine va fi cîştigător la Oslo. Se uită în urmă, peste umăr, şi se scarpină în cap.
Traduc un articol care mă înaripează:
Eurovision 2010 a creat primul său superstar. Şi ironia este că el, probabil, va deveni mult mai bine cunoscut şi bogat decât oricine va ridica trofeul la Oslo la 29 mai. Când televiziunea din Moldova a permis pentru oricine — absolut oricine — să prezinte un cântec pentru acest an la selecţia naţională, ei au primit o piesă care a creat o senzatie de la nivel naţional. Pavel Turcu este un agent de securitate, a fost numit şi Susan Boyle a Republicii Moldova, după ce piesa lui pentru Oslo, Imn Eurovision, s-a răspândit rapid pe web.
Cu doar 87 de melodii prezentate, Republica Moldova încă decide ce cântec să plece în Norvegia, dar există o mare posibilitate ca valul de interes/ simpatie/ incredibilitate care a mers în favoarea surprizelor anterioare ca Dustin the Turkey din Irlanda sau "We are the winners" din Lituania acum trei ani şi chiar Scooch pentru Marea Britanie) să îl trimită pe Pavel direct pe arena Telenor. Şi de acolo ar putea cuceri continentul.
(Eurovision 2010: Moldova's Got Talent. Sort of. Meet Pavel Turcu)
Între timp începusem să scriu despre oamenii foarte inteligenţi şi complexaţi şi oamenii simpli şi deschişi, ceva în genul comentariului făcut pe reţeaua rusă vKontakte.
Dar nu mi-a ieşit. Chiar am compus un cuvînt lung, pentru fani — intelectocentrismul (un fel de apreciere a valorii unui om aproape exclusiv bazată pe IQ-ul lui, de parcă puţini genii răi ne-a dat istoria) — am scris şi o introducere:
Prima asociere pe care mi-o produce cuvîntul "intelectual" este bucătăria. Există o credinţă populară că anume bucătăria era spaţiul unde în URSS circulau ideile. În familia mea bucătăria întotdeauna a fost cel mai popular loc de comunicare. Poate se datorează planificării apartamentului sau poate faptului că era camera nimănui, restul fiind camerele cuiva anume. Oricum bucătăria era în URSS simbolul cenzurii, un spaţiu de refugiu, metrul pătrat de libertate, de deschidere şi de sinceritate.
Dar am renunţat. Sunt agitat şi obosit pentru filosofie. E vreme de trăit. E timpul să acţionăm. Analizele vor fi postum.
Relaxare să primiţi!
