Ion Grosu

Specialist în comunicare. Mai fac fotografie, jurnalism, traduceri şi design. Bio: Eliade, Jurnalistica/USM, Radio Antena C, BizPro/DAI, Filosofia/USM, PDBA/CNFA, Entranse, Biztar/DAI.

09 februarie, 2010

Moneda relaţiilor: sexul şi iubirea

07 februarie, 2010

Colaborare vs. Instituţii (actualizat)

Rar pun aici ce nu-mi aparţine, dar asta merită:


Pe scurt pentru angloanalfabeţi:
Noile media oferă o metodă mai eficientă de organizare a grupurilor — prin coordonare, nu prin instituţii. Coordonarea, în sensul folosit aici, permite valorificarea unor eforturi pe care instituţiile le exclud. Exemplele aduse: agenţiile de fotografie vs. flickr, Microsoft vs. Linux ş.a. Clay Shirky prognozează 50 de ani de haos datorată acestei schimbări. Cred că e optimist. Eu zic că în 50 de ani va veni deja cealaltă schimbare :)

Dacă v-a plăcut prezentarea, treceţi pe la MediaPoint.

UPD: Exemplele lui Shirky ţin de spaţiul informaţional şi servicii: bloggingul "cooperativ" vs. jurnalismul instituţionalizat, site-uri de fotografie vs. agenţii, programarea free-lance vs. companii IT, utilizarea eficientă a automobilelor vs. companie de transport urban ş.a.m.d.
Nu e clar cum ar funcţiona o brutărie dezinstituţionalizată. (Veşnica întrebare — e posibilă societatea post-industrială fără o Chină?)

Inversăm din altă perspectivă: cooperarea afectează în primul rînd spaţiul informaţional şi asta deja e vizibil în cazul mass-media. Următorul val va afecta inevitabil partidele. Dacă iniţial acestea erau de masă pentru a asigura distribuţia informaţiei, acum ele sunt echipe de manageri de imagine care creează un produs informaţional, distribuit deja de mass-media. În viitor democraţia nu va avea nevoie de partide-instituţii pentru că internetul permite asocierea cetăţenilor ad-hoc în jurul unei singure idei. Punctul slab al partidelor e impunerea unui set de idei legătura dintre care nu este întotdeauna raţională (de ex. în Moldova nu ai unde fi liberal eurosceptic).

Parlamentul, probabil că nu o să dispară, ar putea rămîne ca un simbol al democraţiei care va ratifica deciziile luate în spaţii mai reprezentative. Un fel de regina Angliei.

04 februarie, 2010

Pavel Turcu 2.0

Încă o dată repede de ce Pavel Turcu:
  • El oferă Eurovisionului o alternativă — la Oslo nu va mai fi nimeni ca el. Restul vor fi unul ca altul.
  • El e autentic — nu a studiat trenduri europene, nu a copiat ritmuri la modă, el a compus Imnul Eurovision pentru că în timpul liber compune muzică. Îi place.
  • Are o melodie fredonabilă, remarcabilă, memorabilă.
  • Are o poveste care atrage şi cucereşte.
  • Are în spatele lui o echipă fantastică de susţinători.
Aşa că votăm.

Cum?

Trimitem un mesaj cu textul "46" la numărul scurt 4949.

Pavel Turcu 2.0
Pavel 2rcu
Pavel Tu :)

31 ianuarie, 2010

Eurovision: Să oprim războiul muzical!

Photobucket

Photobucket

Mergem pînă la capăt. Pînă la Oslo.

30 ianuarie, 2010

Intraţ şi cumpăraţ eurovisionu

Organizatorii şi juriul Eurovision sunt foarte consecvenţi în datul cu stîngu-n dreptul şi invers.

După ce:
1. au declarat că au dus tratative ca să-l trimită la Oslo pe Dan Bălan (transformînd "concursul" în scamatorie),
2. au eliminat cea mai populară piesă,
3. au judecat după criterii aberante ("pregătirea intelectuală" şi "capacitatea de a cînta live" ascultînd o înregistrare de 3 minute),

şi-au dat seama că pot face nişte bani şi au scos la vînzare încă 5 locuri în selecţia finală. Wow!

Cei cinci, care vor intra în urma votului sms, vor afla că au trecut la 14 februarie. Ei vor avea la dispoziţie maximum 2 săptămîni ca să se pregătească de evoluţia pe scenă, or finala pe republică va fi organizată la sfîrşitul lui februarie.

Mai devreme Vitalie Cojocaru declarase: "Cei 25 de interpreţi care au intrat în semifinală, au probleme cu piesele deoarece le-au propus în variantă demo. „Nu s-au înregistrat cu instrumente vii, iar acum cu toţii lucrează la capitolul sunet."

Cei care au fost aleşi de juriu au la dispoziţie 45-50 de zile, cei cu locuri cumpărate prin sms — maximum 14 zile.

După declaraţiile postume ale membrilor juriului, care au trimis la casa de cultură amatorii şi au făcut verificări reciproce pe liste ca să vadă cine şi cîte puncte a acordat lui Pavel Turcu (da Nelly, din cauza mea sughiţi) este evident că acesta nu are şanse să se califice la Oslo.

De unde şi întrebarea, de ce i s-a oferit şansa să intre în finala naţională? Ca să strîngă Orange nişte bani. Pavel Turcu devine maşină de făcut bani pentru Orange. Mai ales că nici ceilalţi 50 nu vor sta cu mîinile-n sîn şi vor convinge tăticii, colegii şi sponsorii să le cumpere locul pe scenă.

Cine face de ruşine Moldova?



— Şi noi ce facem acum?
— Îl trimitem pe Pavel Turcu la Oslo!


29 ianuarie, 2010

Cristian Ziliberberg, administratorul de entuziasm

Photobucket
Cristian Ziliberberg


21 ianuarie, 2010

Un fel de update

N-am dispărut. Doar că-s mai mult pus pe comentat acum:

1. Pe Live Indian travel Journal

Am citit cu plăcere textul. Se vede că tema te interesează şi te-a afectat. Îmi pare forţată comparaţia cu sportul. Nicu Ţărnă compara muzica şi condusul avionului, Nelly Ciobanu cu chirurgia. Vorbim despre muzică, totuşi.

În muzică pentru a produce un hit repetiţiile şi profesionalismul nu sunt condiţii obligatorii. Vezi cîteva exemple remarcabile:

http://www.youtube.com/watch?v=AOzkN8dHnjk

http://www.youtube.com/watch?v=GNNlbuShRlc

Dacă la Eurovision conta cel mai mult profesionalismul şi anii de antrenamente, Patricia Kaas nu pierdea în faţa puştiului de 19 ani din Norvegia.

Mai este o diferenţă. În muzică orice participare se adună. 50 cent, Eugeniu Doga şi Gîndul Mîţei toţi contribuie, nimeni nu este învins sau scos pe targă.

Şi dacă într-o competiţie sportivă nu participi, sportul nu pierde multe. Cineva oricum va ieşi învingător. Dacă însă un muzician nu face publică lucrarea sa, ea este pierdută pentru totdeauna. Şi în Moldova stăm foarte prost la capitolul exprimare. Mulţi se tem să iasă în public de frica criticii dure şi înjosirii pe care suntem atît de atraşi să o facem. Pavel Turcu nu a făcut nici un rău, dar el continuă să fie înjosit chiar după ce a ieşit din competiţie. De fapt e o pedeapsă demonstrativă care are mesajul: “Tu şi ceilalţi prăpădiţi din Ungheni şi alte provincii – staţi acolo şi putreziţi în casele voastre de Cultură. N-aveţi ce căuta pe scenă.”

Citez: “Din sală a părut că între ei nu este nici o diferenţă..la acel nivel..microelementele contează.” Aici mai apare o diferenţă care face comparaţia irelevantă. La Eurovision anume sala decide. Concurenţii nu luptă între ei, ei luptă pentru votul publicului. Şi la nivel naţional era clar că la votul publicului Pavel Turcu era printre favoriţi.

2. La Ziarul de Gardă

Marea Britanie a căpătat-o pe Susan Boyle, dar cel puţin ea poate să cânte.

Din start ieşi din sfera jurnalisticii pentru că îţi exprimi propria opinie. Nu întrebi un compozitor sau un critic muzical dacă Pavel poate cînta, da spui tu aşa cum crezi. OK. Să presupunem că părerea ta în domeniul muzicii e foarte preţioasă pentru cititori şi merită plasată chiar din start, înainte de a-i informa despre evenimentul la care ai fost.

Ion Grosu şi Viorel Mardare l-au şi declarat învingătorul Eurovision 2010.

Nu contează cine sunt ăştia doi, oricum toţi cititorii zdg îi cunosc. Nici că afirmaţia e greşită tot nu contează pentru că fiind la 5 metri distanţă, ei n-au putut fi găsiţi pentru a discuta şi a fost nevoie de această mică invenţie.

Ceea ce oferă domnul Turcu sună ca o melodie de discotecă ieftină.

Încă o opinie personală preţioasă şi care nu se pune la îndoială. Discoteca ieftină şi Eurovisionul desigur că nu au nimic în comun.

Mă gândeam ce descoperire ascunsă au făcut blogerii în această piesă?

Dar nici prin cap să-mi treacă să-i întreb.

Avem în Franţa un asemenea fenomen, «Tecktonik», un mod ridicol de a te mişca, aşa cum face Pavel împreună cu cei doi colegi ai săi.

Cum aşa? În Euro-o-opa tot aveţi oameni care dansează pe stradă? Ce ridicol… Vai, ce ridicol… Da ce fac apărătorii culturii franceze? Dorm??? Nu permiteţi aşa ceva! Ruşine! Asta în ţara lui Montesquieu şi Zidane?

Pentru cei care nu au înţeles clar fenomenul Turcu, e bine să vizioneze pe Youtube un clip în care Pavel este prezentat ca Salvatorul Lumii, ca un erou global.

O, da! Cel mai relevant şi informativ clip. Făcut de un anonim, fără ştirea lui Pavel. (apropo, între timp clipul a fost şters de autor)

Pentru a protesta împotriva acestei decizii, la 19 ianuarie, admiratorii lui Pavel s-au adunat în PMAN.

De fapt acţiunea a avut mesajul: «Pavel sunt oameni care te susţin.» Nu a fost o acţiune de protest. A fost un dans.

În mulţimea de vreo 20 de oameni adunaţi în PMAN, am cunoscut-o pe Corina Ajder.

Iarăşi toţi o ştiu pe Corina, nu e nevoie să o prezinţi. Consemnările observatorului de la un ONG specializat care menţionează între 40 şi 50 de oameni, fără a lua în calcul presa, nu au nici o valoare, pentru că iar, opinia personală a jurnalistului în presa din Moldova e cea mai bună sursă.

Şi aici situaţia anecdotică, de manual:

În final, am întrebat-o pe Corina, dacă cunoaşte şi alţi eroi ai Moldovei, afară de Pavel Turcu. «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…».

Am vorbit cu Corina. Ea zice că la urmă ai pus o întrebare pe care nu a înţeles-o. Ai repetat-o de trei ori fără succes şi a spus: «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…»

Poate că Moldova trebuie să îi uite pe cei din 7 aprilie, şi chiar pe Ştefan cel Mare?

Trist. Aceeaşi comparaţie ca şi a colegului tău Sănduţă cu Mătăsaru, aceeaşi atitudine ca şi a lui Valeriu Reniţă.

Şi aceeaşi baricadă a valorilor naţionale vs. Pavel Turcu. Fără a observa că de fapt se apără Eurovisionul ca formator de valori. Că se apără dreptul de decizie a unui grup interesat de oameni versus dreptul telespectatorilor de a alege. Că se apără 22 de piese cîntate în engleză după şabloane copiate versus un autor care compune pentru că-i place şi o face în română. (...)


3. Pavel Turcu ca oglindă a revoluţiei din 7 aprilie (sic!)

Va cîştiga oare cultura şi muzica noastră de pe urma faptului că ministerul culturii va fi dărîmat virtual cu o piesă proeuropeană, dar mediocră, de care rîdem toţi mai pe faţă, mai pe ascuns?

Îmi este foarte greu să identific în acest context “va cîştiga”. A cîştigat cultura noastră pe urma piesei “Dragostea din tei”? A cîştigat cultura noastră pe urma “bunicii bate toba”? Va cîştiga ce?

Fără îndoială că se va înviora. Pe de o parte toţi creatorii amatori “ruşinaţi” vor încerca să iasă în spaţiul public. La concursul viitor vor fi zeci, dacă nu sute de Paveli Turcu. Printre ei poate şi o Cesaria Evora, de ce nu? Pe de altă parte “gaşca de muzicanţi” va avea energie şi motivaţie să creeze mai mult, să demonstreze că Pavel Turcu a fost un accident, că ARTA lor oferă VALORI mai utile.

În afara acestor două categorii, o mulţime de oameni vor începe să-şi pună întrebări şi să discute despre “valoare”, “reprezentare”, “imaginea ţării”, “cultura şi formele ei”, “ruşinea pentru ceva”, “mîndria de sine/ mîndria de altul”, “valoarea popularităţii” şi multe alte teme pe care apariţia lui Pavel Turcu le-a scos la iveală.

18 ianuarie, 2010

Dansez pentru Pavel în pman

Acţiune naţională de relaxare. Dansăm marţi 19 ianuarie, 2010, la 18.15 în centrul Chişinăului (Piaţa Marii Adunări Naţionale) pentru că aşa vrea muşchii noştri. Vouă vi-i ruşine? Da nouă nu! Noi ne veselim şi primim relaxare.

Iu-haaaa!

Învăţăm dansul...


17 ianuarie, 2010

Ură să se

Nu pot să critic juriul. Cum poţi critica pe cineva care în baza unei înregistrări de trei minute evaluează "pregătirea intelectuală şi capacitatea de a cânta live"? Dă-le voie să vorbească, mai mult nici nu trebuie. Sunt sigur că multora le-a fost frică. Dacă în 10 zile un paznic din Ungheni a pus în pericol imaginea Moldovei şi cultura naţională, cum să ne mai ofere 30? Din 25 de piese care au trecut de juriu 22 sunt în engleză. Asta reprezintă Moldova. Simulacrul.

Că au ucis intriga concursului e problema organizatorilor şi a sponsorilor. Nu a mea.

Societatea noastră pedepseşte dur orice om care îndrăzneşte. Sunt foarte puţini oameni care pot accepta să existe o altă părere. Sau că ceva care contravine sistemului lor de valori are dreptul la existenţă. De mici suntem deprinşi cu ruşinea. Nu cumva să ieşim în evidenţă. Nu cumva să fim deosebiţi. Nu cumva să dăm de ruşine familia, mahala, satul, raionul sau Patria.

Iniţiativele se inhibă deja la nivel personal. Iar dacă cineva îndrăzneşte să nu se auto-cenzureze, Gura Satului îl pune la punct. Tot felul de "baba Liuba" de la bloc stă şi comentează cei care intră şi ies. Ea nu face nimic toată ziua, nu propune nimic, doar comentează, chicoteşte şi critică. Această babă Liubă e în capul multora. Ea oferă o sursă enormă de satisfacţie cînd altcuiva nu-i reuşeşte.

Pavel Turcu va continua să cînte. Nu pentru că eu îl voi susţine sau pentru a vă demonstra vouă ceva. Pentru că-i place. Are omu aşa bucurie. Şi bucuria de a hămăi legat de cuşca propriilor complexe e fignea pe lîngă bucuria autentică şi libertatea care ţi-o aduce ea.

P.S. O dedicaţie specială pentru Baba Liuba:

Şi să fiţi doar fericiţi

Pe stradă nu zîmbesc.
În public tac.
Întrebări nu pun.
Iarna toţi umblă în negru.
Se tem.
Li-i ruşine.
Cei de jos.

Cei de sus.
Ştiu tot.
Realitatea nu-i surprinde.
Depun flori la poeţi, dar nu citesc.
Copiază piese, dar apără cultura naţională.
Critică dur ce nu-i ca ei.
Şi se votează unul pe altul.

N-am trecut testul. Nimeni.


14 ianuarie, 2010

Pavel Turcu are ceva în plus

Voi aici credeţi că lumea şi-a ieşit din minţi, dar... aveţi dreptate. De cîteva zile, lumea-ntreagă este emoţionată. S-a umplut internetul de emoţii. Lacrimi, chiote şi răcnete. Pavel Turcu e un om simplu. Dar Pavel Turcu mai este şi un fenomen — în sfîrşit Moldova desfăşoară Europei o poveste frumoasă. Şi europenii apreciză. Englezii deja au înţeles cine va fi cîştigător la Oslo. Se uită în urmă, peste umăr, şi se scarpină în cap.

Traduc un articol care mă înaripează:

Eurovision 2010 a creat primul său superstar. Şi ironia este că el, probabil, va deveni mult mai bine cunoscut şi bogat decât oricine va ridica trofeul la Oslo la 29 mai. Când televiziunea din Moldova a permis pentru oricine — absolut oricine — să prezinte un cântec pentru acest an la selecţia naţională, ei au primit o piesă care a creat o senzatie de la nivel naţional. Pavel Turcu este un agent de securitate, a fost numit şi Susan Boyle a Republicii Moldova, după ce piesa lui pentru Oslo, Imn Eurovision, s-a răspândit rapid pe web.

Cu doar 87 de melodii prezentate, Republica Moldova încă decide ce cântec să plece în Norvegia, dar există o mare posibilitate ca valul de interes/ simpatie/ incredibilitate care a mers în favoarea surprizelor anterioare ca Dustin the Turkey din Irlanda sau "We are the winners" din Lituania acum trei ani şi chiar Scooch pentru Marea Britanie) să îl trimită pe Pavel direct pe arena Telenor. Şi de acolo ar putea cuceri continentul.

(Eurovision 2010: Moldova's Got Talent. Sort of. Meet Pavel Turcu)

Între timp începusem să scriu despre oamenii foarte inteligenţi şi complexaţi şi oamenii simpli şi deschişi, ceva în genul comentariului făcut pe reţeaua rusă vKontakte.

Ion Grosu написал
вчера в 23:10
Иногда очень умные люди — злые и неинтересные. А есть простые трактористы — но они добры, открыты и их народ любит. Таких сразу видно.

А злые, умные, высокомерные люди, пишут про них комменты. Потому что они боятся насмешек. А Павлик не боится. Он идет своей дорогой.

Dar nu mi-a ieşit. Chiar am compus un cuvînt lung, pentru fani — intelectocentrismul (un fel de apreciere a valorii unui om aproape exclusiv bazată pe IQ-ul lui, de parcă puţini genii răi ne-a dat istoria) — am scris şi o introducere:

Prima asociere pe care mi-o produce cuvîntul "intelectual" este bucătăria. Există o credinţă populară că anume bucătăria era spaţiul unde în URSS circulau ideile. În familia mea bucătăria întotdeauna a fost cel mai popular loc de comunicare. Poate se datorează planificării apartamentului sau poate faptului că era camera nimănui, restul fiind camerele cuiva anume. Oricum bucătăria era în URSS simbolul cenzurii, un spaţiu de refugiu, metrul pătrat de libertate, de deschidere şi de sinceritate.

Dar am renunţat. Sunt agitat şi obosit pentru filosofie. E vreme de trăit. E timpul să acţionăm. Analizele vor fi postum.

Relaxare să primiţi!

13 ianuarie, 2010

Delegarea responsabilităţii

Dacă îl trimitem la Oslo, garantezi că ia locul 1?

Nu garantez. Cum nu pot să garantez că la 15 martie va ninge. Eu cred că el va cîştiga la Oslo şi mi-am expus argumentele. Am deja zeci de pagini scrise la această temă. Eu am luat decizia să-l susţin şi mi-am asumat-o.
Eu nu vă impun alegerea mea. V-am propus nişte argumente.
Decizia de a-l susţine sau nu vă aparţine în totalitate. Ca şi responsabilitatea pentru alegerea făcută. (Ups!) Nu vă datorez nimic, nu vă cer ceva ca să-mi propuneţi în schimb înţelegeri...
Atitudinea asta o numesc "delegarea responsabilităţii". E o schemă care simplifică luarea deciziei în "regim de cutie automată". Dacă Eurovisionul e atît de important pentru tine, stai un pic şi te gîndeşte la el. Scoate o foaie, pune plusuri şi minusuri, fă scheme sau whatever. Defineşte-ţi conceptele care îţi determină decizia: "imaginea ţării", "adevărate talente", "mă reprezintă". Ia o decizie şi asumăţi-o. E decizia ta.

Florin Gîscă's Fan Box

Florin Gîscă on Facebook

Arhivă blog