Un fel de update

N-am dispărut. Doar că-s mai mult pus pe comentat acum:

1. Pe Live Indian travel Journal

Am citit cu plăcere textul. Se vede că tema te interesează şi te-a afectat. Îmi pare forţată comparaţia cu sportul. Nicu Ţărnă compara muzica şi condusul avionului, Nelly Ciobanu cu chirurgia. Vorbim despre muzică, totuşi.

În muzică pentru a produce un hit repetiţiile şi profesionalismul nu sunt condiţii obligatorii. Vezi cîteva exemple remarcabile:

http://www.youtube.com/watch?v=AOzkN8dHnjk

http://www.youtube.com/watch?v=GNNlbuShRlc

Dacă la Eurovision conta cel mai mult profesionalismul şi anii de antrenamente, Patricia Kaas nu pierdea în faţa puştiului de 19 ani din Norvegia.

Mai este o diferenţă. În muzică orice participare se adună. 50 cent, Eugeniu Doga şi Gîndul Mîţei toţi contribuie, nimeni nu este învins sau scos pe targă.

Şi dacă într-o competiţie sportivă nu participi, sportul nu pierde multe. Cineva oricum va ieşi învingător. Dacă însă un muzician nu face publică lucrarea sa, ea este pierdută pentru totdeauna. Şi în Moldova stăm foarte prost la capitolul exprimare. Mulţi se tem să iasă în public de frica criticii dure şi înjosirii pe care suntem atît de atraşi să o facem. Pavel Turcu nu a făcut nici un rău, dar el continuă să fie înjosit chiar după ce a ieşit din competiţie. De fapt e o pedeapsă demonstrativă care are mesajul: “Tu şi ceilalţi prăpădiţi din Ungheni şi alte provincii – staţi acolo şi putreziţi în casele voastre de Cultură. N-aveţi ce căuta pe scenă.”

Citez: “Din sală a părut că între ei nu este nici o diferenţă..la acel nivel..microelementele contează.” Aici mai apare o diferenţă care face comparaţia irelevantă. La Eurovision anume sala decide. Concurenţii nu luptă între ei, ei luptă pentru votul publicului. Şi la nivel naţional era clar că la votul publicului Pavel Turcu era printre favoriţi.

2. La Ziarul de Gardă

Marea Britanie a căpătat-o pe Susan Boyle, dar cel puţin ea poate să cânte.

Din start ieşi din sfera jurnalisticii pentru că îţi exprimi propria opinie. Nu întrebi un compozitor sau un critic muzical dacă Pavel poate cînta, da spui tu aşa cum crezi. OK. Să presupunem că părerea ta în domeniul muzicii e foarte preţioasă pentru cititori şi merită plasată chiar din start, înainte de a-i informa despre evenimentul la care ai fost.

Ion Grosu şi Viorel Mardare l-au şi declarat învingătorul Eurovision 2010.

Nu contează cine sunt ăştia doi, oricum toţi cititorii zdg îi cunosc. Nici că afirmaţia e greşită tot nu contează pentru că fiind la 5 metri distanţă, ei n-au putut fi găsiţi pentru a discuta şi a fost nevoie de această mică invenţie.

Ceea ce oferă domnul Turcu sună ca o melodie de discotecă ieftină.

Încă o opinie personală preţioasă şi care nu se pune la îndoială. Discoteca ieftină şi Eurovisionul desigur că nu au nimic în comun.

Mă gândeam ce descoperire ascunsă au făcut blogerii în această piesă?

Dar nici prin cap să-mi treacă să-i întreb.

Avem în Franţa un asemenea fenomen, «Tecktonik», un mod ridicol de a te mişca, aşa cum face Pavel împreună cu cei doi colegi ai săi.

Cum aşa? În Euro-o-opa tot aveţi oameni care dansează pe stradă? Ce ridicol… Vai, ce ridicol… Da ce fac apărătorii culturii franceze? Dorm??? Nu permiteţi aşa ceva! Ruşine! Asta în ţara lui Montesquieu şi Zidane?

Pentru cei care nu au înţeles clar fenomenul Turcu, e bine să vizioneze pe Youtube un clip în care Pavel este prezentat ca Salvatorul Lumii, ca un erou global.

O, da! Cel mai relevant şi informativ clip. Făcut de un anonim, fără ştirea lui Pavel. (apropo, între timp clipul a fost şters de autor)

Pentru a protesta împotriva acestei decizii, la 19 ianuarie, admiratorii lui Pavel s-au adunat în PMAN.

De fapt acţiunea a avut mesajul: «Pavel sunt oameni care te susţin.» Nu a fost o acţiune de protest. A fost un dans.

În mulţimea de vreo 20 de oameni adunaţi în PMAN, am cunoscut-o pe Corina Ajder.

Iarăşi toţi o ştiu pe Corina, nu e nevoie să o prezinţi. Consemnările observatorului de la un ONG specializat care menţionează între 40 şi 50 de oameni, fără a lua în calcul presa, nu au nici o valoare, pentru că iar, opinia personală a jurnalistului în presa din Moldova e cea mai bună sursă.

Şi aici situaţia anecdotică, de manual:

În final, am întrebat-o pe Corina, dacă cunoaşte şi alţi eroi ai Moldovei, afară de Pavel Turcu. «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…».

Am vorbit cu Corina. Ea zice că la urmă ai pus o întrebare pe care nu a înţeles-o. Ai repetat-o de trei ori fără succes şi a spus: «Este o întrebare dificilă…. poate altcineva trebuie să răspundă…»

Poate că Moldova trebuie să îi uite pe cei din 7 aprilie, şi chiar pe Ştefan cel Mare?

Trist. Aceeaşi comparaţie ca şi a colegului tău Sănduţă cu Mătăsaru, aceeaşi atitudine ca şi a lui Valeriu Reniţă.

Şi aceeaşi baricadă a valorilor naţionale vs. Pavel Turcu. Fără a observa că de fapt se apără Eurovisionul ca formator de valori. Că se apără dreptul de decizie a unui grup interesat de oameni versus dreptul telespectatorilor de a alege. Că se apără 22 de piese cîntate în engleză după şabloane copiate versus un autor care compune pentru că-i place şi o face în română. (...)

3. Pavel Turcu ca oglindă a revoluţiei din 7 aprilie (sic!)

Va cîştiga oare cultura şi muzica noastră de pe urma faptului că ministerul culturii va fi dărîmat virtual cu o piesă proeuropeană, dar mediocră, de care rîdem toţi mai pe faţă, mai pe ascuns?

Îmi este foarte greu să identific în acest context “va cîştiga”. A cîştigat cultura noastră pe urma piesei “Dragostea din tei”? A cîştigat cultura noastră pe urma “bunicii bate toba”? Va cîştiga ce?

Fără îndoială că se va înviora. Pe de o parte toţi creatorii amatori “ruşinaţi” vor încerca să iasă în spaţiul public. La concursul viitor vor fi zeci, dacă nu sute de Paveli Turcu. Printre ei poate şi o Cesaria Evora, de ce nu? Pe de altă parte “gaşca de muzicanţi” va avea energie şi motivaţie să creeze mai mult, să demonstreze că Pavel Turcu a fost un accident, că ARTA lor oferă VALORI mai utile.

În afara acestor două categorii, o mulţime de oameni vor începe să-şi pună întrebări şi să discute despre “valoare”, “reprezentare”, “imaginea ţării”, “cultura şi formele ei”, “ruşinea pentru ceva”, “mîndria de sine/ mîndria de altul”, “valoarea popularităţii” şi multe alte teme pe care apariţia lui Pavel Turcu le-a scos la iveală.